Lucian Blaga


Sűrű a csillaghullás, milyen sűrű ma éjjel.
A Földet talán az éjszaka Démona tarja kezével
s mint taplót, kéjjel
csiholja, hátha belobban.
Ezen az éjszakán, ebben a
csillaghullásban fiatal tested
elvarázsol, parázslik karomban
mint lángokban a máglya.
Őrület,
karjaim, akár a lángnyelvek nyújtóznak feléd,
megolvasztani meztelen vállaid hűsét,
beszívni kiéhezetten, oldódjon bennem
erőd, a véred, büszkeséged, a tavasz egészen.
Hajnalban, mikor a nap felégeti az éjjelt,
hamvai eltűnnek, úgy hordja széjjel
a szél ahogy vágyunkat is,
e hajnalon azt akarom, mi is
hamvadjunk el,
mi és- a föld.

Koosán Ildikó műfordítása

Noi şi pământul

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul său trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi - pământul


2010-05-25